La sfârșitul acestei săptămâni vor reveni ploile în județul Argeș și temperaturile vor scădea, potrivit estimărilor de vreme pentru următoarele două săptămâni (7-20 octombrie) comunicate astăzi de Administrația Națională de Meteorologie.

Conform sursei citate, până vineri, 11 octombrie, valorile termice maxime vor fi în creștere, de la o medie de 22 de grade, spre 26…27 de grade, care vor caracteriza o vreme mult mai caldă față de normalul perioadei.

După 11 octombrie, însă, tendința va fi de răcire treptată. Astfel, de luni, 14 octombrie, și până duminică, 20 octombrie, temperaturile maxime nu vor mai depăși 18…20 de grade.

Evoluția temperaturilor minime nocturne va fi asemănătoare. De la o medie a acestora de 7 grade în prima noapte, se va ajunge la valori în jurul a 12 grade în perioada 10-14 octombrie, iar ulterior se va reveni la valori cuprinse între 6 și 8 grade.

Probabilitatea pentru ploi va fi în creștere începând de sâmbătă, 12 octombrie, și până marți, 15 octombrie. Pentru restul perioadelor din următoarele două săptămâni estimarea de vreme indică condiții reduse pentru ploi.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *