Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării recrutează experți IT&C pentru programul de digitalizare a României din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Sunt scoase la concurs 16 funcții de execuție și o funcție de conducere.

Salariile pornesc de la aproximativ 18.900 de lei și ajung până la 28.700 de lei brut pentru ingineri de sistem sau administratori de baze de date și pot urca până la 34.000 de lei brut în cazul funcției de conducere, anunță Ministerul.

„Grila de salarizare a acestei unități cu un rol major în reușita implementării transformărilor digitale asumate de România este una competitivă, de până la 4.000 de euro net lunar, care permite recrutarea celor mai buni specialiști, care vor fi angajați până în anul 2026”, precizează sursa citată.

Candidații pentru funcția contractuală de conducere și pentru cele 16 funcții de execuție pot depune dosarul pentru procesul de selecție până pe 26 aprilie, interviurile urmând să aibă loc în perioada 3-5 mai 2022.

Documentele aferente concursului, anunțul cu privire la condițiile generale și specifice de participare, calendarul de desfășurare, bibliografia și tematica sunt disponibile AICI.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *