În ședința din această săptămână a Comisiei de circulație a municipalității piteștene au fost avizate mai multe măsuri. Printre acestea se numără și montarea pe strada Crinului de indicatoare cu semnificația „Oprirea interzisă”, cu plăcuțe adiționale cu privire la ridicarea autovehiculelor.

1.Instituirea sensului unic de circulație pe Aleea Dr. Thoma Ionescu pe tronsonul cuprins între intersecțiile cu strada Mihai Chițescu și bulevardul 1 Decembrie 1918, cu circulația autovehiculelor către bulevard;

2.Montarea de indicatoare cu semnificația „Oprirea interzisă” pe strada Victor Eftimiu în dreptul punctului termic din spatele blocului N4, scara A, întrucât autovehiculele care parchează îngustează partea carosabilă, limitând accesul către locurile de parcare arondate asociației;

3.Montarea de indicatoare cu semnificația „Oprirea interzisă”, cu plăcuțe adiționale cu privire la ridicarea autovehiculelor, pe strada Crinului la intersecția cu strada Mihail Kogălniceanu, pe ambele sensuri de circulație;

4.Montarea de indicatoare cu semnificația „Oprirea interzisă”, cu plăcuțe adiționale cu privire la ridicarea autovehiculelor, pe strada Crinului la intersecția cu strada Traian Vuia, pe ambele sensuri de circulație;

5.Modificarea parcării aferente bulevardului Republicii de pe tronsonul cuprins între nr. 141 și intersecția cu strada Tudor Vladimirescu, în sensul transformării acesteia din sistem „în spic” în sistem „longitudinal”, pentru a se putea circula pe 3 benzi în acea zonă;

6.Mutarea barierei și a semnului „Accesul interzis” de pe strada Trivale cu aproximativ 30 de metri înapoi, până la accesul în curtea Direcției Silvice Argeș. Executarea unei alveole în fața instituției respective, în așa fel încât să se dea posibilitatea efectuării în condiții de siguranță a manevrei de întoarcere pentru autovehicule. De asemenea, montarea în această zonă de indicatoare cu semnificația „Oprirea interzisă”;

7.Marcarea unei treceri pentru pietoni pe strada Pescarilor la intersecția cu strada Exercițiu;

8.Montarea unui semafor cu buton la trecerea de pietoni de pe strada Exercițiu la intersecția cu strada Pescarilor;

9.Amplasarea unui indicator cu semnificația „Obligatoriu la dreapta” la ieșirea de pe aleea carosabilă din spatele blocului D24 către strada Pătrașcu Vodă, autovehiculele întorcând astfel în sensul giratoriu. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *