
Spre deosebire de anii precedenți, când a avut loc în aprilie, ediția din acest an a Simfoniei Lalelelor va fi organizată în luna mai. Mai exact, în weekendul 5-7 mai.
„Evenimentul emblematic al Piteștiului, Simfonia Lalelelor, ajuns la cea de-a 46-a ediție, va fi organizat în mijlocul naturii, în Parcul Lunca Argeșului, dar și în zona centrală a orașului, noutatea acestui an fiind perioada în care se va desfășura: 5-7 mai.
Schimbarea perioadei tradiționale a festivalului florilor a fost decisă având în vedere atât sărbătorile religioase ale primăverii, cât și posibilitatea de a ne bucura, la începutul lui Florar, de Lunca Argeșului, parcul care oferă un cadru optim expozițiilor și spectacolelor în aer liber”, explică Primăria Pitești.