Update, ora 13:40

Potrivit Biroului Rutier Pitești, șoferul autoturismului Audi circula pe bulevardul I.C. Brătianu, pe sensul de mers dinspre Spitalul „Nicolae Bălcescu”. În momentul în care a virat la stânga către Calea București, mașina a fost acroșată de un autoturism Volkswagen, conform sursei citate. În urma impactului, autoturismul Audi s-a răsturnat pe plafon.

ISU precizează că în mașina răsturnată se aflau un bărbat de 32 de ani (șoferul) și o femeie de 28 de ani. Ambii au ieșit singuri din mașină, înainte de sosirea pompierilor. Din autoturismul Volkswagen o femeie de 57 de ani (pasager) a suferit un atac de panică, transmite ISU Argeș.

Știrea inițială, ora 13:10

Astăzi, în jurul orei 12:50, șoferul unui autoturism Audi s-a răsturnat cu mașina pe Calea București, în zona intersecției cu bulevardul I.C. Brătianu, în centrul Piteștiului.

Trei persoane au fost asistate la fața locului de echipajele de ambulanță. Nu a fost nevoie să fie transportate la spital, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. „Evenimentul rutier a fost protocolat ca fiind fără victime”, anunță Biroul Rutier Pitești.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *