Update, 8 decembrie 2022, ora 15:30

Individul de 48 de ani din Ialomița care, în urmă cu o lună, a lovit o vânzătoare în zona popasului de la Dedulești va fi trimis în judecată pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe. Polițiștii din Drăganu au finalizat dosarul penal deschis pe numele agresorului și îl vor trimite la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Agresorul, care se află acum sub control judiciar, riscă închisoare de la trei luni la doi ani sau poate scăpa doar cu amendă penală.

Știrea inițială, 9 noiembrie 2022, ora 14:20

O femeie care vindea produse alimentare în zona popasului de la Dedulești (din comuna argeșeană Morărești) de pe drumul național 7 Pitești-Râmnicu Vâlcea a fost lovită de un individ pe care nu îl cunoștea. Incidentul a avut loc ieri după-amiază.

Individul i-a cerut să-i înapoieze banii pe care el i-ar fi plătit în schimbul unor produse. De fapt, bărbatul nu a cumpărat nimic de la victimă. Produsele invocate de agresor nici măcar nu se aflau pe lista celor aflate la vânzare. Pe bună dreptate, femeia, care are 50 de ani și este localnică, din comuna Morărești, a refuzat. Atunci, individul a lovit-o, după care a plecat cu un autoturism către Pitești.

Polițiștii, care au intrat pe fir în urma sesizării primite de la femeie, suspectează că, de fapt, este un mod de operare al unui individ care a încercat să o înșele. Anchetatorii vor afla întreg adevărul, pentru că bărbatul a fost prins.

La scurt timp după ce au primit sesizarea, polițiștii din Drăganu au dat în trafic de urma autoturismului cu care a plecat agresorul. Individul era în mașină, ca pasager. Are 48 de ani și este din județul Ialomița.

A fost dus la Poliție pentru audieri și, ulterior, reținut pentru 24 de ore în dosarul penal deschis pe numele său pentru „loviri sau alte violențe”. Astăzi va fi prezentat în fața procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare împotriva lui a unei măsuri preventive.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *