Alexandru Rafila este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru. Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urmă de președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu.
Doctorul Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a fost ales deputat în urma scrutinului de duminică.
PSD îi va prezenta oficial propunerea de premier președintelui Klaus Iohannis la consultările de luni, 14 decembrie 2020, cu partidele (detalii despre consultările care se vor desfășura la Palatul Cotroceni, aici).
Amintim că propunerea PNL pentru postul de premier este Florin Cîțu, actualul ministru al Finanțelor Publice (aici amănunte).