Mii de refugiați din Ucraina vecină au trecut granița țării noastre din cauza războiului. O familie din Kiev, capitala Ucrainei aflată sub asediul invadatorilor ruși, și-a găsit, momentan, adăpost în Muscel-Argeș.

Soții Leonard și Liliana Soare le-au oferit celor patru membri ai familiei de ucraineni găzduire (cazare și masă gratuite) în pensiunea pe care o au în proprietate, „Piscul Soarelui”, o pensiune de la poalele Carpaților Musceleni, aflată la 9 kilometri distanță de Câmpulung și la 43 de kilometri de Pitești.

„Ce vină au Vitolii, soția lui și cei doi copii ai lor superbi, de 4 și 7 ani, pentru decizia unui criminal de război (n.r. – Vladimir Putin)?! I-am primit ca pe familia noastră! Le-am spus să le transmită și prietenilor sau cunoștințelor lor care se află în aceeași situație că noi, aici, suntem pregătiți să ajutăm cu ce putem. Oricine are nevoie de ajutor va fi binevenit. Îi rog și pe ceilalți proprietari de pensiuni din Argeș să ajute”, spune Leonard Soare.

Familia de refugiați găzduită în pensiunea din Muscel a ieșit din Ucraina înainte de instituirea legii marțiale de către președintele Volodimir Zelenski. Au venit în România, pe la frontiera cu Republica Moldova, cu mașina personală și au ajuns aseară la pensiunea soților Soare. După popasul făcut în Argeș, își vor continua drumul, ținta lor finală fiind Germania, acolo unde sunt stabilite și locuiesc mama și sora lui Vitolii.

Și alți argeșeni inimoși sunt pregătiți să ofere casă și masă pentru familiile de refugiați. Printre ei se numără învățătoarea Daniela Tufeanu, din Pitești (aici subiectul pe larg).

Piteștenii pot face donații constând în alimente neperisabile și produse nealimentare la centrul de colectare organizat de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului la Biserica Sfânta Vineri. De asemenea, de luni, 28 februarie, pot dona haine, pături, produse de igienă și produse pentru copii la sediul PNL Pitești (aici amănunte).

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.