Guvernul intenționează să înghețe salariile bugetarilor pe întreaga perioadă a anului 2021. Înghețarea vizează și sporurile și indemnizația de hrană pentru bugetari. Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de Ordonanță de Urgență publicat în această seară pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

„Art.I. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) și alin. (4^1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2021, începând cu data de 1 ianuarie 2021, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2020 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie și îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiții;

(2) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (3) lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2021, începând cu drepturile aferente lunii ianuarie, indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică și funcțiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se mențin la nivelul aferent lunii decembrie 2020;

(3) Începând cu luna ianuarie 2021, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

(4) Prin derogare de la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2021 valoarea indemnizației de hrană se menține la nivelul din anul 2020;

(5) Începând cu luna ianuarie 2021, instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională acordă cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană, actualizate la nivelul lunii ianuarie 2019, potrivit normelor în vigoare”, se arată în proiect.

Potrivit proiectului, și în 2021 bugetarii vor primi vouchere de vacanță – în valoare de 1.450 de lei de persoană. Proiectul (care poate fi citit integral aici) va fi supus adoptării într-o următoare ședință a Guvernului.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Economie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *