Duminică, 17 decembrie 1989, la orele prânzului, revoluționarii iau cu asalt sediul Comitetului Județean Timiș al PCR. Manifestanții scandează „Jos Ceaușescu!”, „Jos Guvernul!”, „Libertate!”. Este ziua în care revoluționarii decupează pentru prima dată stema RSR de pe tricolor.

Piața Libertății, lângă Garnizoana Timișoara: Lepa Bărbat (43 de ani) moare secerată de gloanțe. Sub ochii fiicei sale, Ioana (12 ani). Un glonț îi lasă fetiței o mică arsură pe mâna dreaptă. Rănită ușor, își vede mama căzută pe caldarâm, într-o baltă de sânge, împușcată în cap. Soțul femeii, tatăl fetiței, Vasile Bărbat, este grav rănit, dar scapă cu viață.

Mai târziu, în noaptea de 17 spre 18 decembrie, trupul Lepei Bărbat este luat de la morga Spitalului Județean din Timișoara de către fideli ai regimului, transportat cu o autoizotermă la crematoriul „Cenușa” din București și ars. Aceeași soartă o au alte 42 de cadavre. Cenușa zecilor de oameni uciși este aruncată într-un canal din Popești-Leordeni.

Operațiunea de „ștergere a urmelor”, concretizată după un ordin transmis de Elena Ceaușescu (în dimineața zilei de 18 decembrie 1989 Nicolae Ceaușescu pleacă în ultima lui vizită externă, în Iran), poartă numele de cod „Trandafirul”.

Lepa Bărbat este primul martir al Revoluției române din decembrie 1989.

Pentru împușcarea celor 3 membri ai familiei Bărbat este trimis în judecată Vasile Joițoiu (35 de ani în 1989), căpitan de contrainformații la UM 01185 Timișoara. Condamnat inițial la 18 ani de închisoare, Joițoiu scapă basma-curată. Face recurs, sentința este casată, iar dosarul – trimis la Parchet pentru completarea urmăririi penale.

În 2010 dosarul este clasat, motivându-se că există dubii asupra vinovăției acestuia și că între timp faptele de care este acuzat s-au prescris. Căpitanul, între timp trecut în rezervă, este scos de sub urmărire penală. Nimeni nu a plătit penal pentru moartea primului martir al Revoluției române din urmă cu 31 de ani.

Vasile Bărbat a decedat acum doi ani. Ioana Bărbat, care are o soră mai mare, Angela, locuiești și astăzi tot în Timișoara. (Sursă foto: digi24.ro)

Distribuie
  • O fetiță de 2 ani a murit în camera de gardă

    O fetiță în vârstă de doar 2 ani și 6 luni a murit în camera de gardă a Spitalului Clinic …
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *