Update, 8 iulie 2022, ora 12:20
Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, afirmă că normele legale prevăd wc-uri comune în creșe și grădinițe, pentru siguranța copiilor. „În creșe și grădinițe toaletele pentru micuți sunt comune, din cel puțin câteva motive întemeiate:
-au nevoie de ajutor și supraveghere permanentă, intimitatea în cabine separate nu acoperă siguranța copilului;
-o educatoare are în grijă 20/23 de copilași, o îngrijitoare – 10 copii, așa pot supraveghea permanent și corect acțiunile și comportamentul lor;
-foarte important: Ordinul 1.456 din 2020 (n.r. – al Ministerului Sănătății) reglementează cadrul legal pentru siguranța copiilor din ciclurile antepreșcolar și preșcolar: SPAȚII COMUNE PENTRU AMBELE SEXE! La „Aripi Deschise” avem chiar toalete separate pentru fetițe și băieți!”, precizează primarul Gentea.
Știrea inițială, 5 iulie 2022, ora 17:10
Astăzi a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru extinderea spațiilor de învățământ și administrative de la Grădinița cu Program Prelungit „Aripi deschise” din Pitești. Au participat și primarul Cristian Gentea și inspectorul școlar general al județului Argeș, Dumitru Tudosoiu.
Toate bune și frumoase, cu o singură și mare excepție, la toaleta nou-nouță: trei vase WC sunt amplasate la distanțe mici unul de altul, fără perete sau paravan despărțitor între ele. Firește, normal ar fi fost ca fiecare să fie amplasat în câte-un spațiu separat, prevăzut cu ușă de acces. Cum va fi pentru copii când vor fi folosite toate trei în același timp?
Lucrările, realizate cu bani europeni și care, potrivit Primăriei, au costat aproape 1.190.000 de lei fără TVA, au fost realizate de SC Negreanu Constancon (din satul Spineni al comunei cu același nume din județul Olt). Este aceeași firmă care a întârziat nepermis de mult reabilitarea cupolei pasajului pietonal subteran Sfânta Vineri – Magnolia. Din această cauză, acum un an primarul Cristian Gentea a anunțat că firma din Olt va primi certificat negativ din partea municipalității și că pe viitor Primăria Pitești nu va mai încheia contracte cu această societate (aici subiectul pe larg).