Cu puțin timp în urmă, Primăria Pitești a anunțat că va începe demolarea stadionului ,,Nicolae Dobrin”, în vederea construirii viitorului nou stadion.
„În perioada următoare va începe demolarea vechiului stadion ,,Nicolae Dobrin”.
Astăzi, 12 septembrie 2023, reprezentanții Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului au semnat contractul de ,,Desființare imobil sportiv Nicolae Dobrin din strada Nicolae Dobrin, nr.10, municipiul Pitești”, în vederea realizării, pe același amplasament, a obiectivului de investiții ,,Construire Stadion Nicolae Dobrin”.
Executantul este asocierea Hyatt Development 2011 (n.r. – din Pitești) – Pro Fortuna Construct (n.r. – din București), reprezentată prin lider de asociere Hyatt Development 2011.
Valoarea contractului este de 4.563.096,33 de lei, iar durata execuției contractului de demolare este de 6 luni de la primirea ordinului de începere a lucrărilor”, potrivit Primăriei Pitești.
Amintim că viitorul nou stadion va avea o capacitate de 15.200 de locuri în tribune. Spre deosebire de actualul stadion, nu va mai avea pistă de atletism, urmând să fie destinat fotbalului. Va fi omologat la nivel UEFA 4.
Durata de proiectare a noului stadion este de 7 luni, iar durata de execuție, 29 de luni. Investiția se va ridica la 494.810.000 de lei. Finanțarea va fi asigurată în cea mai mare parte de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții. Municipalitatea Pitești va contribui cu 8.579.000 de lei din această sumă.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.