Președintele CJ, Ion Mînzînă, s-a vindecat de COVID-19. „Sunt negativ. Voi fi externat probabil mâine seară. Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost cu gândul alături de mine! Doamne ajută să trecem cu bine peste această încercare!”, a anunțat cu puțin timp în urmă președintele Consiliului Județean Argeș.

Pe 3 noiembrie 2020, Ion Mînzînă a fost testat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.

„În acest moment, președintele CJ se află izolat la domiciliu și nu prezintă simptome specifice infecției cu noul coronavirus. Deși starea sa de sănătate este una bună, președintele Ion Mînzînă urmează să se interneze în cursul zilei de astăzi într-o unitate sanitară specializată în monitorizarea și tratarea pacienților cu COVID-19″, informa atunci Biroul de presă al Consiliului Județean Argeș. 

“Dragi argeșeni, din păcate, în urmă cu puțin timp, am aflat că rezultatul testului de COVID-19 pe care l-am efectuat este pozitiv. Nu am ignorat nicio secundă măsurile de protecție și nici nu m-am îndoit de pericolul și gradul ridicat de contagiozitate al acestui virus. Însă, așa cum știți, prin prisma activității mele administrative și politice, în toată această perioadă am intrat în contact cu mai multe persoane, motiv pentru care am considerat că este necesar să mă testez periodic, mai ales pentru protecția celor din jur. Vă rog să tratați cu seriozitate existența acestui virus destul de parșiv, să vă protejați pentru siguranța dumneavoastră și a celor apropiați! Vă urez multă sănătate și să dea Dumnezeu să ne revedem sănătoși!”, transmitea Ion Mînzînă după ce a fost testat pozitiv.

În perioada în care Mînzînă lipsește de la serviciu, atribuțiile funcției de președinte al CJ Argeș sunt îndeplinite de cei doi vicepreședinți, Marius Nicolaescu și Adrian Bughiu. (Sursă foto: Facebook)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *