Sunt argeșeni care așteaptă chiar și trei luni ca să susțină proba practică a examenului pentru permisul de conducere.

Prefectul județului Argeș, Radu Perianu, susține că se caută soluții: „Situația este neplăcută și lucrurile nu pot rămâne așa. Este nevoie de personal la SPCRPCIV Argeș. 3 angajați sunt în concediu de creștere și îngrijire a copilului. Un angajat este în concediu medical, de mai multe luni. 4 examinatori s-au mutat din unitate în ultimele 5 luni. Sunt drepturile angajaților și ele nu pot fi încălcate.

Acum încercăm să venim cu soluții. Au fost organizate concursuri pentru două posturi de agent de poliție pe linia de examinare și pentru un post de referent pe linia de înmatriculări. Așteptăm validarea concursului.

Am avut discuții cu reprezentanții județelor limitrofe și a fost detașat un examinator din Vâlcea. O echipă de cinci examinatori, tot din Vâlcea, va veni în Argeș începând din această lună.

Tot ca să reducem timpul de așteptare până la proba practică, pe cât posibil, examinatorii lucrează câte o sâmbătă în fiecare lună.

Sperăm să punem punct acestei situații cât mai rapid. Avem în vedere și alte soluții, pe care le vom anunța după ce se vor materializa.

În ceea ce privește înmatriculările și preschimbarea permiselor, programarea se face rapid. Solicitanții pot ridica plăcuțele de înmatriculare și documentele în aceeași zi sau, cel târziu, a doua zi. Dovada înlocuitoare permisului se eliberează pe loc”.

După Emanuel Soare și Emilia Mateescu, Radu Perianu este al treilea prefect la rând care anunță schimbări în bine la permise. În ciuda promisiunilor, situația în ceea ce privește susținerea probei practice a examenului pentru obținerea permisului auto a rămas neschimbată.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *