Ieri, la orele prânzului, paznicii de la magazinul de materiale de construcții Dedeman Pitești au prins la furat o femeie. Au chemat Poliția. Un echipaj al Secției 2 s-a deplasat la fața locului.

În vârstă de 25 de ani, din comuna argeșeană Băiculești, femeia furase din magazin bunuri în valoare de aproximativ 500 de lei. Are antecedente penale, fiind cercetată și în trecut pentru furt.

Polițiștii au dus-o la secție și i-au făcut dosar penal. După administrarea probatoriului, au reținut-o pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești urma să decidă astăzi dacă, la propunerea Poliției, va lua o măsură preventivă împotriva femeii.

Potrivit Codului Penal, femeia riscă acum o condamnare la închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă. (Foto: Arhivă – descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *