Din punct de vedere rutier, ziua a început în Pitești cu un accident în Găvana, pe strada George Coșbuc. Un pieton băut a fost lovit de un autoturism. Rănit, pietonul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență.

Accidentul a avut loc în jurul orei 07:00. Pietonul s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și a fost acroșat de o mașină. Când a fost preluat de echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă sosit la fața locului, bărbatul, de 58 de ani, din Ștefănești, acuza dureri la mâna dreaptă și la piciorul drept.

Accidentul s-a produs când șoferul autoturismului, de 59 de ani, din comuna Căldăraru, a virat la stânga pentru a intra într-o parcare.

Ce transmite Poliția Argeș: „Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești a rezultat că un bărbat de 59 de ani din Căldăraru care conducea un autoturism pe strada George Coșbuc din municipiul Pitești, având direcția de deplasare dinspre bulevardul Nicolae Bălcescu spre biserica Tuturor Sfinților – Parohia Găvana I, la efectuarea virajului spre stânga pentru pătrunderea într-o parcare, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a acroșat un bărbat de 58 de ani din Ștefănești.

Pietonul a suferit leziuni și a fost preluat de un echipaj medical, pentru acordarea de îngrijiri.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că pietonul se afla sub influența alcoolului, iar conducătorul auto nu a consumat alcool”.

Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (Foto: descriptiv)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *