Un piteștean în vârstă de 24 de ani a fost sancționat de polițiștii rutieri pentru comportament agresiv în trafic.

Polițiștii l-au văzut ieri pe bulevardul Frații Golești din municipiul Pitești în timp ce conducea agresiv un autoturism, deplasându-se, succesiv, de pe o bandă de mers pe alta, alternând din dreapta către stânga, în scopul depășirii unui șir de mașini care circulau în același sens.

Mai mult decât atât, conducătorul auto a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 92 km/h și, în plus, nu purta centura de siguranță.

Șoferul a primit amenzi însumând circa 1.800 de lei. De asemenea, polițiștii rutieri piteșteni i-au reținut permisul auto în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *