Primăria Pitești informează: „Din 15 martie 2024, în Pitești facturile de energie termică se vor plăti numai electronic.

Termo Calor Confort S.A. aduce la cunoștința clienților săi că, din data de 15 martie a anului curent, se vor desființa casieriile societății, măsură luată pentru a moderniza și eficientiza operațiunile finaciare și pentru a răspunde preferințelor clienților în ceea ce privește modalitățile de plată.

După această dată, modalitățile de plată pentru facturile de energie termică sunt următoarele:

1.Plată directă la Libra Bank, în contul Escrow nr. RO23BREL0002001283630101 (în curând, vor fi deschise conturi și la alte bănci);

2.Plată on-line prin internet banking;

3.Plată cu cardul bancar direct pe site-ul societății.

Plățile electronice pot oferi o urmărire mai clară a fluxurilor de bani și pot facilita controlul asupra tranzacțiilor.

Conform art. 20 din Legea 196 din 20 iulie 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, fiecare asociație de proprietari este obligată să deţină un singur cont bancar.

În vederea plăţii cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, datele de identificare ale contului bancar li se comunică tuturor proprietarilor prin afişare la avizier, odată cu lista de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari.

Potrivit normativelor europene, măsurile legislative adoptate au vizat încurajarea viramentelor bancare și a folosirii cardurilor bancare, având în vedere numeroasele efecte negative pe care le poate avea utilizarea numerarului în locul transferurilor electronice, atât din perspectivă bugetară, cât şi din perspectivă sanitară.

În cazul României demersurile legislative în această direcţie au început cu peste două decenii în urmă, vizând diverse tipuri de tranzacţii şi plăţi. Acest efort constant şi continuu a dat roade, fapt surprins de diverşi indicatori din economie”.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Administrație

Un comentariu

  1. Un cetatean neturmentat

    4-03-2024, 16:19 la 16:19

    De ce sa fie simplu daca poate fi complicat? Sunt mut de curios cum o sa faca plata un octogenar, prin internet banking, prin card bancar direct pe site-ul firmei sau tropaind in carje pe la Libra Bank? Greu de ghicit!

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *