Cinci evenimente private au fost oprite ieri în județul Argeș. La două dintre ele au intervenit și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale („mascații”).

O petrecere de botez și de cununie civilă care era în desfășurare în curtea unei case din comuna Rătești a fost întreruptă de polițiști, „mascați” și jandarmi. Organizatorul, pe care polițiștii îl atenționaseră în dimineața aceleiași zile că reglementările în vigoare pe fondul pandemiei nu îi permit să facă petrecere, a fost amendat cu 5.000 de lei. Alte 24 de persoane care participau la eveniment au primit amenzi însumând 12.000 de lei.

„Mascații” au intervenit și pentru oprirea unei petreceri de botez, în comuna Hârtiești, organizată într-un local. Patronul localului a primit o amendă de 3.000 de lei, iar 13 participanți la petrecere au fost amendați cu suma totală de 9.000 de lei.

Tot cu 3.000 de lei a fost amendat și patronul unui alt local, din comuna Boteni, local care găzduia o petrecere de cununie civilă. În acest caz, participanții au scăpat fără amenzi. Doar trei dintre ei au primit avertismente.

În schimb, la o petrecere de botez dintr-un local din municipiul Curtea de Argeș, petrecere sistată de polițiști, au fost date patru amenzi, însumând 500 de lei.

Al cincilea eveniment privat oprit ieri de polițiștii argeșeni a fost o petrecere de botez într-un local din comuna Valea Danului. Polițiștii au dat 13 amenzi, în valoare totală de 3.500 de lei.

Guvernul a hotărât recent să mențină până pe 31 mai 2021 interdicția de organizare de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spaţii închise și deschise. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *