Cu puțin timp în urmă, după nu mai puțin de cinci amânări, Curtea Constituțională s-a pronunțat, în sfârșit, asupra constituționalității actului normativ emis de Guvernul Bolojan pentru reforma pensiilor nesimțite ale magistraților.
CCR a stabilit că actul normativ este constituțional, respingând (cu 6 voturi la 3) ca nefondată sesizarea de neconstituționalitate depusă de Înalta Curte de Casație și Justiție.
De asemenea, CCR a respins cererea Liei Savonea, șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, și, respectiv, a judecătorului CCR Gheorghe Stan de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene (cu 5 voturi la 4). Dacă cererile ar fi fost aprobate de Curtea Constituțională, reforma pensiilor speciale ale magistraților ar fi fost blocată timp de doi ani.
Prin urmare, prim-ministrul Ilie Bolojan și societatea civilă au obținut o victorie importantă, iar reforma pensiilor nesimțite ale magistraților poate fi făcută. Vârsta de pensionare a magistraților va crește treptat (până în anul 2042) la 65 de ani, iar pensia în sistem va scădea la 70% din ultimul salariu net (în loc de 80% din ultimul salariu brut, așa cum este în prezent).
Proiectul Guvernului Bolojan va fi trimis pentru promulgare la Președintele Nicușor Dan.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.



