Angajații firmei Clemans Pitești au fost anunțați de patron, Florente Cleianu, că trebuie să se vaccineze împotriva COVID-19, în caz contrar urmând să nu mai fie primiți în societate.
Înștiințarea a fost făcută printr-un anunț scris, semnat de Cleianu, și afișat pe ușile firmei: „Vineri, 15 octombrie 2021, se vor prezenta în cadrul societății medici din cadrul Spitalului din Mioveni în vederea vaccinării salariaților – vaccin Johnson.
Salariații care nu se vaccinează/nu sunt vaccinați, vineri, 15 octombrie 2021, își vor prezenta cererea de concediu de odihnă fără plată, întrucât, începând cu data de 18 octombrie 2021, nu vor mai fi primiți în cadrul societății” (click pe imagine pentru vizualizare):
Potrivit legii, niciun angajat nu poate fi condiționat de angajator să se vaccineze împotriva COVID-19. O preciza foarte clar și Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș în vara acestui an: „Accesul la muncă al persoanei încadrate nu poate fi condiționat de vaccinarea împotriva COVID-19.
Niciun angajat nu poate fi condiționat de către angajator să se vaccineze împotriva COVID-19, vaccinarea fiind un act medical preventiv bazat pe consimțământul persoanei.
Impunerea vaccinării împotriva COVID-19 de către angajator este în afara cadrului legal” (AICI). Or, de atunci și până acum legea nu a fost modificată, chiar dacă în ultima perioadă s-a discutat despre eventualitatea obligării unor categorii de angajați (medici, profesori) să se vaccineze.
Mihaela Grigorescu, redactor Pitești 24, l-a contactat telefonic pe patronul de la Clemans.
Vă obligați angajații să se vaccineze.
-Cum să-i oblig? Este un anunț prin care le recomand să se vaccineze. În cazul în care nu se vaccinează, de luni pot intra în concediu de odihnă sau în concediu fără salariu până când rezolvăm problema cu pandemia.
Nu vi se pare că este o condiționare?
-Nu, doamnă, nu mi se pare o condiționare. Eu anul trecut am avut peste 20% dintre angajați bolnavi de COVID.
Câți angajați nu sunt vaccinați?
-Poate 20%-30% dintre cei 250 de angajați.
ITM spune clar că este ilegal să obligi angajații să se vaccineze.
-Am înțeles… Dar ITM-ul nu vine să-mi dea și mie lichidările? Că nu i-am obligat. Nu le-am zis nici că-i dau afară, le recomand să se vaccineze sau să-și facă teste PCR. La mine lucrează cu public, lucrează cu oamenii – în marketing… Nu trebuie să distrugem o firmă că sunt șapte inși care nu vor să se vaccineze!
Dacă după ce trece acest concediu de odihnă fără plată tot nu se vaccinează, ce se întâmplă cu angajații respectivi?
-Eu sunt convins că statul va face ceva!
Îi mai primiți sau nu la muncă?
-De ce să nu-i primesc dacă e vorba de concediu de odihnă sau concediu fără salariu și între timp statul poate va reglementa sau trece COVID-ul!
Și dacă statul nu reglementează sau nu trece pandemia…
-Eu am fost plecat acum la hotel în Milano și m-au terorizat acolo! Nu poți să intri nici în restaurant, nici în farmacie fără formularul verde!
Eu altceva v-am întrebat. Pe angajatul pe care îl trimiteți în concediu de odihnă fără plată îl mai primiți înapoi?
-Să fie sănătos! Să ajungem până acolo! Ați văzut câți mor acuma? În trei zile au murit 1.000 de inși. O să avem 10.000 de morți pe lună, păi nici în război nu s-a murit atâta!
Mai aveți acum cazuri de angajați infectați?
-Cum să nu, am avut, sigur că da. Avem și acum!
Patronul de la Clemans ne-a mai spus că el este vaccinat și cu a treia doză. A avut COVID anul trecut: „Am stat internat o lună la Victor Babeș, mi-am dorit să mor!”. (Sursă foto: curier.ro)