Patronul unui restaurant din Pitești, de pe Aleea Școlii Normale, din zona Gheorghe Doja, a fost reclamat pentru furt de apă. Plângerea i-a fost făcută de societatea de apă și canalizare a municipalității.
În urma unui control la restaurant, reprezentanți ai SC Apă Canal 2000 SA „au constatat că există intervenţie neautorizată asupra aparatului de măsură, modalitate prin care se sustrăgea apa din reţeaua publică de distribuţie, fără a fi contorizată. Apometrul asupra căruia s-a intervenit prezenta urme vizibile de manevrare, iar mecanismul de înregistrare era blocat.
Agentul economic avea un consum de apă infim raportat la activitatea desfăşurată, dovadă fiind ultimele facturi emise de operator, cu valori de 9-10 lei, reprezentând contravaloarea a 1 mc de apă şi canal”, potrivit furnizorului.
SC Apă Canal a chemat la fața locului un echipaj de la Secția de Poliție nr. 4 din Pitești, „care a constatat că aspectele sesizate se confirmă”. De asemenea, SC Apă Canal a sesizat organele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Agentul economic va achita un prejudiciu pentru serviciul de alimentare cu apă şi canalizare și va plăti contravaloarea apometrului fraudat, la care se adaugă răspunderea penală a reprezentantului legal al restaurantului. (Foto: descriptiv. Sursă foto: pexels.com)