„Patinoarul ecologic” instalat în premieră la finele anului trecut de municipalitate în fața blocului Mobilux din centrul Piteștiului costă 1.500.000 de lei (aproape 302.000 de euro), bani de la bugetul local.

Suma este prevăzută în lista provizorie de dotări a Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești pentru anul 2024, listă care va fi supusă dezbaterii și votului într-o ședință de îndată a Consiliului Local convocată pentru miercuri, 10 ianuarie.

„Suprafața patinoarului măsoară peste 700 de mp și beneficiază de o garanție de 12 ani, putând fi folosită pe tot parcursul anului. În luna martie a anului curent, aceasta va fi împărțită în două patinoare, de 300 de mp și 400 de mp, care vor fi instalate în parcurile din municipiul Pitești.

Patinoarul ecologic sintetic nu consumă energie electrică, apă sau combustibil, este prietenos cu mediul, iar întreținerea sa este ușoară, având o montare și demontare rapidă.

Pentru începători, sunt disponibile figurine ajutătoare pentru a facilita învățarea patinajului”, preciza recent Primăria Pitești într-un anunț prin care informa că patinoarul va rămâne deschis în zona Mobilux până la 1 martie 2024.

Pe rețelele de socializare, nu puțini piteșteni au criticat calitatea patinoarului: „O improvizație pe mulți bani. Despre ce ecologie vorbiți?”, „Nu este ecologic. E puternic poluant cu plastic!”, „Cea mai proastă suprafață, nici nu poți patina”.

Pe aceeași listă de dotări se găsește și achiziționarea de instalații de iluminat festiv (500 de bucăți), în valoare de 699.000 de lei (peste 140.000 de euro).

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *