Administrația Lasconi va depune un proiect pentru amenajarea a nu mai puțin de 50 de km de piste pentru bicicliști. Proiectul, estimat la peste 25.000.000 de euro, va fi trimis pentru finanțare cu fonduri europene prin PNRR, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș. Este cel mai amplu proiect de acest fel din istoria Câmpulungului.

„Partea grozavă este că se vor finanța atât pistele, cât și sistemul de iluminat, cadastre, semne de circulație, studii de fezabilitate, canalizație (îngroparea cablurilor de internet), parapeți, poduri care leagă rutele. Practic, cheltuiala noastră este aproape inexistentă (mă gândesc aici la costul avizelor pentru autorizația de construire)”, precizează primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi.

Primarul oferă detalii cu privire la proiect și traseu: „Iată ce propunem: 20 de km de pistă dublă de biciclete pe malul Râului Târgului de la Schitu Golești la Lerești. Apoi, continuăm pe malul râului în Lerești până la calea ferată dezafectată (fosta Melana) până la granița cu Bughea de Jos, exact pe traseul căii ferate. Mergem pe Țicăloiu, Coasta Grui, Drăcești.

De aici se bifurcă în două direcții. Una înspre Mărcuși, Boboc, Valea Unchiașului, Șoseaua Națională până la Castrul Roman. A doua, de pe Drăcești, Muzeul Fundeni, care se leagă cu un inel de piste ciclabile turistic (leagă majoritatea obiectivelor turistice din oraș), de 7 km, pe care îl vom depune în mai 2023 pe POR – mobilitate urbană, pentru că vom putea asfalta toate străzile, vom schimba toate conductele, cablurile electrice și cele de internet.

Acest inel este format din străzile Negru Vodă, Republicii, Elena Doamna, Alexandru Voievod, Sfântul Gheorghe, Maior Giurascu, Ana Doamna, dr. Costea, Matei Basarab, C.D. Aricescu, Sfântul Ilie, Matei Basarab, Soldat Golescu, Parcul Mirea, Lascăr Catargiu, Revoluției și Colonel Stănescu.

Între inelul turistic și cel funcțional și panoramic facem traversările pe toate podurile din Câmpulung și propunem construirea unor poduri noi pe Nae Leonard și Nicolae Bălcescu până la pistele de pe malul Râului Târgului.

Cartierul Grădiște îl legăm de traseul de pe Râul Târgului din Schitu prin strada Grădiștei, care se continuă cu macadam până la pistă.

Am gândit acest traseu astfel încât toată lumea să poată să ajungă cu bicicleta la școală, locurile de muncă, piață și la majoritatea obiectivelor turistice ale Câmpulungului”.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *