Update, ora 17:00

CARANTINA DE NOAPTE

Pe perioada carantinei de noapte, circulația persoanelor în afara locuinței este interzisă între orele 20:00-05:00 pentru persoanele care nu sunt vaccinate împotriva COVID-19.

În cazurile care sunt prevăzute ca excepții (interes profesional; asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță – inclusiv vaccinare; achiziționarea de medicamente; îngrijirea/însoțirea copilului și/sau asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități; deces al unui membru al familiei; deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau care fac călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției), deplasarea se poate face doar cu declarație pe proprie răspundere sau – când e vorba de interes profesional – declarație pe proprie răspundere ori adeverință de la angajator ori legitimație de serviciu.

-declarația pe propria răspundere poate fi scrisă de mână, cu condiția preluării tuturor elementelor din formularul-tip;

-declarația pe propria răspundere poate fi stocată și prezentată pentru control pe dispozitive electronice mobile, cu condiția ca pe documentul prezentat să existe semnătura olografă a persoanei care folosește declarația și data pentru care este valabilă declarația;

-adeverința de la angajator poate fi stocată și prezentată pentru control pe dispozitive electronice mobile, cu condiția ca pe documentul prezentat să existe semnătura olografă a reprezentantului legal al angajatorului și data la care a fost redactată adeverința.

Cei vaccinați (pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare) sau trecuți prin boală (care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării) nu au această interdicție (vor prezenta certificatul COVID la un eventual control).

În plus, „accesul pe timpul zilei și al nopții în restaurante, cafenele sau locuri de alimentație publică din centrele comerciale sau din exteriorul acestora, participarea spectatorilor la spectacole, concerte, competiții sportive și activități culturale, participarea la evenimente de tip nunți, botezuri sau mese festive în interior sau exterior, activități în săli de sport și fitness, în săli de jocuri sau săli de jocuri de noroc, în piscine interioare etc. sunt posibile doar pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene cu privire la COVID-19”, conform CJSU Argeș.

Update, ora 16:15

Piteștiul intră în carantină de noapte pentru nevaccinați în toate zilele săptămânii, timp de 14 zile. Hotărârea a fost luată cu puțin timp în urmă de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Argeș și va intra în vigoare pe 14 octombrie, la ora 00:00 (la noapte).

De asemenea, de la aceeași dată, intră în carantină de noapte în toate zilele săptămânii și comunele Băbana, Dâmbovicioara, Moșoaia, Teiu și Țițești.

Pe de altă parte, tot de la aceeași dată, intră în carantină de noapte de weekend (vineri, sâmbătă și duminică) municipiul Câmpulung și comunele Budeasa, Călinești, Căteasca, Mărăcineni, Merișani, Săpata, Suseni (care trece din scenariul carantinei de noapte săptămânale în scenariul carantinei de noapte de weekend) și Vulturești.

LISTA TUTUROR LOCALITĂȚILOR DIN ARGEȘ CARANTINATE NOAPTEA (26 DE LOCALITĂȚI)

Carantină de noapte de weekend (vineri, sâmbătă și duminică) între orele 20:00-05:00: Bascov, Budeasa, Călinești, Căteasca, Câmpulung, Hârtiești, Mărăcineni, Merișani, Mioveni, Săpata, Ștefănești, Stolnici, Suseni, Ungheni și Vulturești;

Carantină de noapte în toate zilele săptămânii între orele 20:00-05:00: Albeștii de Muscel, Băbana, Bradu, Dâmbovicioara, Moșoaia, Oarja, Pitești, Poienarii de Argeș, Rociu, Teiu și Țițești.

CJSU a mai decis azi ca Băiculești și Râca să iasă din carantină de noapte, ca urmare a scăderii ratei de infectare. 

AICI HOTĂRÂREA DE AZI A CJSU ARGEȘ

Update, ora 11:15

CJSU Argeș are ședință astăzi, de la ora 15:00.

Știrea inițială, ora 10:30

Cu puțin timp în urmă, Direcția de Sănătate Publică a actualizat datele referitoare la situația epidemiologică din localitățile argeșene.

Piteștiul a depășit pragul de 7,5 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, prag dincolo de care, prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), se instituie carantină de noapte pentru nevaccinați în toate zilele săptămânii, timp de 14 zile. CJSU are la dispoziție 48 de ore de la ora raportării trimise de DSP pentru a lua o hotărâre în acest sens.

În prezent, municipiul Pitești este în carantină de noapte doar în weekenduri (vineri, sâmbătă și duminică).

Lista actualizată azi, 13 octombrie, a localităților din județul Argeș aflate în scenariul roșu (click pe imagini pentru vizualizare):

AICI SITUAȚIA DIN URMĂ CU 24 DE ORE

Carantina de noapte se instituie în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în localitățile cu rată de infectare mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, iar carantina de noapte în toate zilele săptămânii – în localitățile cu rată de infectare mai mare de 7,5/1.000 de locuitori. 

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *