Purtarea pe plajă a măștii de protecție nu va mai fi obligatorie de la 1 iunie, informează premierul Florin Cîțu. Prim-ministrul a făcut anunțul astăzi, în Constanța, după o întâlnire cu reprezentanți ai operatorilor economici de pe litoral.

Cîțu a precizat că renunțarea la obligativitatea purtării măștii este condiționată de păstrarea unei distanțe mai mari între șezlonguri. Autoritățile locale vor avea responsabilitatea să verifice respectarea acestei condiții.

„Cred că de la 1 iunie putem vorbi deja de eliminarea purtatului măştii pe plajă. Deci, aici este un consens. Am venit, bineînţeles, cu o condiţie: o distanţare pe plajă între şezlonguri, cu care industria este de acord. Cu această condiţie minimă, putem să anunţăm: fără mască pe plajă începând de la 1 iunie”, a afirmat premierul.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *