Update, 13 iulie 2022, ora 12:25

Revine în Consiliul Local proiectul pentru construirea pe strada Trivale a unei noi clinici medicale. Proiectul pentru elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței ordinare în plen de joi, 14 iulie, a Consiliului Local Pitești.

Update, 30 iunie 2022, ora 17:30

Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței de astăzi, 30 iunie, a Consiliului Local Pitești.

Update, 27 iunie 2022, ora 12:55

După ce a fost avizat favorabil luna trecută de Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a municipalității, proiectul de construire a unei clinici medicale pe strada Trivale a ajuns pe ordinea de zi a Consiliului Local. Proiectul pentru elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu va fi supus dezbaterii și votului în ședința ordinară în plen de joi, 30 iunie 2022, a Consiliului Local Pitești.

Știrea inițială, 9 mai 2022, ora 08:45

Se propune construirea unei noi clinici medicale în Pitești. Propunerea va fi dezbătută și votată în ședința din 10 mai a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a municipalității.

Proiectul este inițiat de SC Intens Prest SRL din Pitești, aceeași firmă care modernizează bariera CFR de pe strada Lânăriei. Inițiatorul a trimis spre aprobare Comisiei Planul Urbanistic de Detaliu.

Potrivit proiectului, pe strada Trivale, nr. 8, pe un teren în suprafață totală de 661 de mp, ar urma să fie construit un imobil de servicii medicale și locuințe colective, cu regim de înălțime P+4E, parțial P+2E, parțial P.

Proiectul prevede și amenajarea a 14 locuri de parcare la parterul clădirii, cu acces din strada Trivale, și de spații verzi: pe 100 de mp (15%) la sol și pe 65 de mp (10%) pe acoperisul de tip terasă al construcției nou propuse. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *