Românii de rând se mobilizează exemplar în sprijinul ucrainenilor care fug din calea războiului declanșat de Rusia autoritaristului Vladimir Putin și care caută adăpost în țara noastră. Printre ei sunt și piteșteni. Este și cazul Danielei Tufeanu, învățătoare la Școala Gimnazială „Matei Basarab”. „Ofer apartament în Pitești, unde poate locui o familie cu copii mici. Ofer și masă și îmbrăcăminte, atât copiilor, cât și părinților însoțitori”, anunță învățătoarea. Toate, evident, cu titlu gratuit.
Generozitatea ei a ajuns deja în atenția voluntarilor care centralizează astfel de oferte venite din întreaga țară pentru susținerea, concretă, a refugiaților din Ucraina.
„Pur și simplu nu este vremea vorbelor. Ci a faptelor. Chestia asta că „suntem solidari” doar cu sufletul acum nu merge. Trebuie să fim solidari PRIN ACȚIUNE. Iar oamenii aceia ACUM au nevoie de noi. Nu de vorbe frumoase, nu de invitații prost înțelese de către unii politicieni. ACUM au nevoie de adăpost, hrană, îmbrăcăminte. Sunt nevoi de bază în piramida lui Maslow. Nevoi EXISTENȚIALE. Nu vorbe. ACȚIUNE. Și nu peste o săptămână sau o lună. ACUM”, își motivează gestul Daniela Tufeanu.
În urmă cu câțiva ani, Daniela Tufeanu a fost aleasă printre cele mai bune zece cadre didactice din România, în cadrul campaniei naţionale „Liga Profesorilor Excepţionali”. Ea profesează de 34 de ani și este și expert evaluator ARACIP (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar).
Amintim că, începând de luni, 28 februarie, piteștenii pot dona pachete cu lucruri esențiale pentru refugiații din țara vecină (aici subiectul pe larg).