Șeful CFR Infrastructură, Ion Simu, le cere angajaților să înceteze greva spontană pe care au declanșat-o azi dimineață: „Ca un vechi ceferist, cu o vechime de peste 30 de ani, îi rog pe toți colegii mei să înceapă de îndată lucrul.

Consecințele sunt deosebit de grave. Șapte mari centre sunt în această situație. Prin mari centre mă refer la Craiova, Constanța, Cluj ș.a.m.d. Singura care nu a încetat activitatea este Timișoara.

În PNRR, în 2022, avem o serie de măsuri cu privire la găsirea unor soluții din punct de vedere economic pentru aceste sincope care au dus la protest din partea salariaților. Înseamnă și o eficientizare din punct de vedere administrativ și al investițiilor.

Împreună cu colegii noștri, cu liderii de sindicat, vom continua negocierile dacă înțeleg că nu putem avea dialog fără o sustenabilitate din punct de vedere economic.

Avem 54 de stații și 109 trenuri afectate de greva spontană. Sindicatele trebuie să înțeleagă și să stea de vorbă cu salariații noștri pentru a găsi soluții împreună. (…) Greva poate să dureze oricât”.

La rândul său, șeful CFR Călători, Traian Preoteasa, avertizează că societatea se va îndrepta împotriva vinovaților: „Am trimis legături suplimentare cu ceai și apă pentru călători. Oamenii vor primi banii înapoi pe bilete.

(…) Ne vom îndrepta împotriva vinovaților. Nu noi vom stabili, noi doar vom sesiza.

(…) CFR Călători a pregătit trenuri, să dea drumul la trenuri din stațiile terminale. Va dura două-trei ore, nu știu. Eu sunt pregătit cu alte garnituri de tren, ca să le aștept să plece.

(…) Dat fiind că e o grevă spontană, nu știu dacă va mai fi și în zilele următoare”.

O grevă spontană a fost declanșată azi dimineață la CFR, salariații care se ocupă cu repararea locomotivelor oprind lucrul. Angajații sunt nemulțumiți că Guvernul a amânat intrarea în vigoare a Statului Feroviarului, care ar fi condus la creșteri salariale de 35%. CFR-iștii reclamă salariile mici.

Ca urmare a grevei spontane de pe raza regionalelor București, Craiova, Iași, Galați, Cluj și Constanța, mai multe trenuri au întârzieri mari.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *