În perioada 12-16 ianuarie 2024, polițiștii locali de la Biroul Ordine Publică au acționat în Pitești pentru sancționarea cerșetorilor. Polițiștii locali au dat 24 de sancțiuni contravenționale.
Persoanele amendate au între 40 și 65 de ani. Majoritatea sunt din comunele argeșene Merișani și Mărăcineni (Ciumești) și, respectiv, Crângurile (județul Dâmbovița).
Precizăm că pentru apelarea la mila publică amenda este cuprinsă între 100 și 500 de lei.
„Autoritățile locale fac apel către piteșteni să nu mai încurajeze acest fenomen oferindu-le cerșetorilor bani și bunuri, numai așa fiind posibilă descurajarea acestei practici. De multe ori au fost depistate persoane care cerșeau având asupra lor sume mari de bani, pe care un salariat nu i-ar câștiga într-o zi (exemplu: cazul cerșetorului cu BMW), acestea reușind să dezvolte o adevărată „afacere” din cerșetorie.
Mai mult decât atât, persoanele amintite se folosesc de tot felul de trucuri, cum este și persoana din fotografie, care pretindea că nu are picioare. La vederea patrulei de poliție locală, s-a ridicat „miraculos”, urmarea fiind sancționarea și îndepărtarea ei din zonă”, transmite Poliția Locală Pitești.
Femeia din fotografie cerșea pe strada Griviței din centrul Piteștiului. La ora 11:15 a zilei în care a fost sancționată de polițiștii locali avea asupra ei 125 de lei, sumă obținută din cerșit.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.