Polițiștii Serviciului Ordine Publică Argeș – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat ancheta într-un dosar penal deschis pentru tăiere fără drept și furt de arbori și au reținut un bărbat de 61 de ani din Băiculești, inspector silvic.

Luna trecută, reprezentanții unei societăți comerciale având ca obiect de activitate exploatarea de material lemnos, la îndemnul individului din Băiculești care avea calitatea de organ silvic cu atribuții de control, ar fi tăiat ilegal 20 de stejari din fondul forestier de pe raza comunei Merișani.

Valoarea prejudiciului cauzat este de aproape 105.000 de lei.

După administrarea probatoriului, inspectorul silvic, bănuit de săvărșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori sub forma instigării și de furt de arbori, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Reamintim că în aceeași cauză, pe 10 februarie, polițiștii au reținut un alt bărbat, de 44 de ani, administratorul societății implicate, bănuit de tăiere fără drept de arbori sub forma instigării și de furt de arbori. Ulterior reținerii, individul a fost plasat și este cercetat în prezent sub măsura controlului judiciar. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.