Cu puțin timp în urmă, medicul ORL Andrei Găitan de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Pitești a făcut o nouă postare, prima după scandalul declanșat în urma nemulțumirilor pe care le-a exprimat ieri dimineață în spațiul public.

Articolul publicat de mine, ieri, pe pagina de Facebook ce descrie o parte a realității mele cotidiene a captat interes public și mediatic. În acest context și din respect pentru toți cei care mi-au scris, doresc să precizez următoarele:

  • În primul rând, aș vrea să le mulțumesc, sincer, tuturor celor care au comentat. Realmente, unele mesaje m-au impresionat profund, mi-au bucurat sufletul și mi-au reamintit de ce medicina merită orice sacrificiu;
  • Am fost contactat de multe trusturi de presă locale și cu impact național. Am refuzat să dau declarații și să comentez. Ceea ce am scris este pur și simplu un fragment al poveștii pe care o trăiesc de 5 ani, este o parte a vieții mele și nu doresc să o transform într-un subiect de scandal, bârfă și cancan;
  • Am fost contactat, din cadrul Primăriei Pitești, de domnul primar și domnul prefect, ce s-au arătat interesați de situația descrisă de mine;
  • Pâna în prezent nu am fost amenințat de nimeni, și spun asta pentru că am primit des această întrebare.

Aș vrea să închei prin a vă spune că nu doresc să pozez într-un justițiar, într-un Robin-Hood al sistemului de sănătate. Nu doresc să ocup vreo funcție în cadrul spitalului sau pe altundeva. Vreau să îmi văd de carieră și atât.

Aspectele legate de partea birocratică și de organizare nu mă interesează câtuși de puțin. Cred că asemenea probleme sunt treaba autorităților.

Cu toate că am deranjat tare anumite persoane și personaje, mă bucur că am atras atenția asupra unui subiect ce reprezintă REALITATE pentru colegii mei ce se deplasează pe distanțe mari până la locul de muncă.

Dacă cele scrise de mine vor reprezenta chiar și un mic pas în calea rezolvării unei probleme destul de complexe, atunci îmi asum fericit toată antipatia generată și repercusiunile”, scrie meedicul Andrei Găitan.

Amintim că în această dimineață primarul Piteștiului (AICI) și, respectiv, conducerea Spitalului Județean de Urgență (AICI) au transmis puncte de vedere cu privire la subiectul adus în discuție ieri de către doctorul de la SJU.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *