În ultimele 24 de ore, încă o localitate din județul Argeș a ieșit – din punct de vedere epidemiologic – din scenariul roșu: comuna Lerești. Rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a scăzut în Lerești sub pragul critic de 3, ajungând la 2,97 la mia de locuitori, informează Direcția de Sănătate Publică.

Doar două localități din Argeș au mai rămas în scenariul roșu: comunele Cepari și Valea Iașului.

În scenariul galben mai sunt 8 comune: Lerești, Nucșoara, Sălătrucu, Ciofrângeni, Arefu, Bughea de Sus, Bughea de Jos și Drăganu (click pe imagine pentru vizualizare):

Potrivit DSP, în Pitești rata de infectare continuă să scadă. În ultimele 24 de ore, scăderea a fost de la 0,87 la 0,82/1.000 de locuitori.

Pe județ, rata de infectare a coborât de la 0,80 la 0,77.

Număr de teste efectuate în ultimele 24 de ore în Argeș: 356 de teste RT-PCR și 119 teste rapide (antigen).

-scenariul roșu: incidența cazurilor de infectare cumulată în ultimele 14 zile depășește 3/1.000 de locuitori;

-scenariul galben: incidența cazurilor de infectare cumulată în ultimele 14 zile este între 1,5 și 3/1.000 de locuitori;

-scenariul verde: incidența cazurilor de infectare cumulată în ultimele 14 zile este de sub 1,5/1.000 de locuitori. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *