Primăriile vor trebui să aloce activităților sportive pentru copii și tineri cel puțin 30% din bugetul total pe care îl alocă activităților sportive în general. Parlamentul a adoptat în acest sens o lege inițiată de deputatul USR de Argeș Ionuț Moșteanu și colegul său de partid Tudor Pop.
„Corectăm o nedreptate făcută copiilor. Astăzi am avut o victorie în Parlament: legea inițiată alături de Tudor Pop care stabilește că primăriile trebuie să aloce cel puțin 30% din bugetul pentru activități sportive pentru copii și juniori a fost adoptată în unanimitate.
În prezent, mai puțin de 4% din banii publici alocați sportului merg către susținerea activității copiilor și juniorilor. Schimbăm asta.
Este încă un pas înainte în a crea o Românie mai sănătoasă, în a da o șansă mai mare sportului de masă. Copiii trebuie să se miște. În acest moment, doar 40% dintre copiii de până în 15 ani fac mișcare în mod regulat.
Noi, împreună, trebuie să schimbăm asta, trebuie să deschidem curțile școlilor, trebuie să le finanțăm activitățile sportive, să le dăm șansa să se miște”, afirmă deputatul USR de Argeș Ionuț Moșteanu.
Odată adoptată de Parlament, legea va merge la Președintele țării, pentru promulgare.
Cei doi parlamentari USR, Ionuț Moșteanu și Tudor Pop, sunt și inițiatorii legii care deschide, gratuit, curțile școlilor și după ore pentru toți copiii pentru activități sportive și joacă. Proiectul „Fără lacăte pe curtea școlii” a fost adoptat recent de Senat, votul final urmând să fie dat în Camera Deputaților (aici amănunte).