Astăzi, în drum spre serviciu, Iulia Pătru, voluntar în programul ”Salvator din pasiune”, a fost martora unui accident rutier în Pitești, în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă. Fără să ezite, a oprit și a intervenit pentru a acorda primul ajutor, până la sosirea echipajului SMURD.
”Am luat rucsacul de prim-ajutor din mașină și, după o evaluare rapidă a situației, am observat motociclistul căzut la pământ. Știam că, din cauza șocului, putea încerca să-și scoată casca, însă era foarte important să nu facă acest lucru până la sosirea echipajelor de intervenție. Am observat câteva zgârieturi la cotul și umărul drept, pe care le-am curățat, apoi am rămas alături de victimă, am liniștit-o și i-am monitorizat permanent starea până la sosirea echipajului SMURD, căruia i-am transmis toate informațiile necesare”, povestește Iulia Pătru.
ISU Argeș o felicită pentru intervenția sa: ”O felicităm pe Iulia pentru calmul, responsabilitatea și spiritul civic de care a dat dovadă. Gestul său demonstrează că pregătirea dobândită în cadrul programului ”Salvator din pasiune” poate face o diferență reală în momentele în care fiecare secundă contează. Astfel de intervenții reprezintă dovada că voluntarii noștri sunt pregătiți să acționeze atunci când este cea mai mare nevoie de ei”.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.


