Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș atrage atenția asupra expunerii lucrătorilor la riscurile generate de zgomot.

„Zgomotul este un sunet puternic sau deranjant, fiind periculos nu numai prin intensitate, ci şi prin durata expunerii, produs de echipamentele de muncă şi prezent în toate sectoarele industriei prelucrătoare, precum şi pe şantierele de construcţii, în agricultură, transporturi şi comunicaţii, având ca efect pierderea auzului, perturbări psihologice sau efecte fiziologice.

De asemenea, zgomotul poate constitui o problemă şi acolo unde activitatea presupune prezenţa mai multor oameni în acelaşi loc sau unde comunicarea verbală are un rol important (domeniul educaţiei, sănătăţii sau în sectorul serviciilor) şi poate prezenta un risc mare de accidentare, deoarece îi poate împiedica pe lucrători să audă şi/sau să înţeleagă corect comunicarea şi semnalizarea la locul de muncă sau în trafic”, informează șefa ITM Argeș, Anița-Maria Neacșu (foto).

Valorile limită de expunere sunt următoarele:

a)valori la limita de expunere: 87 de decibeli;

b)valori de expunere superioare: 85 de decibeli (lucrătorii trebuie să utilizeze mijloacele individuale de protecţie auditivă);

c)valori de expunere inferioare: 80 de decibeli (angajatorul trebuie să pună la dispoziţia lucrătorilor mijloace individuale de protecţie auditivă).

Dacă se constată expuneri la zgomot peste valorile limită, angajatorul este obligat să ia de îndată măsuri de reducere a expunerii sub aceste valori şi să identifice cauzele expunerii excesive.

Atunci când riscurile generate de expunerea la zgomot nu pot fi prevenite prin alte mijloace, angajatorul trebuie să pună la dispoziţia lucrătorilor mijloace de protecţie auditivă, cum ar fi antifoanele interne sau externe, adecvate şi corect ajustate, şi, în acelaşi timp, trebuie să ia măsuri pentru a asigura folosirea acestor mijloace.

„Angajatorii au obligaţia legală de a proteja securitatea şi sănătatea lucrătorilor împotriva tuturor riscurilor legate de zgomot la locul de muncă prin efectuarea evaluării de risc, inclusiv măsurarea nivelului de zgomot, iar lipsa acestei evaluări constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 la 8.000 de lei”, avertizează Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *