Membru de onoare și părinte spiritual al Salvamont România, ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, le cere turiștilor care ajung pe Transfăgărășan să fie cu mare băgare de seamă atunci când văd urși.

„Este necesar să fim cu mare grijă atât pentru creștinii locali, cât și pentru toți care trec, dus-întors, unii dintre ei fiind și din diferite țări ale Europei și alte locuri de pe mapamond. Personal am văzut cum un urs fioros, flămând, urmărea să atace doi bicicliști, care, parcă, nici nu sesizau primejdia.

Să nu se glumească cu ursul și nici cu alte jivine de pe traseu! Un străin s-a oprit în dreptul unui urs uriaș, dându-i să mănânce, ca să-l poată fotografia. Gest total inadecvat și periculos. Am fost de față când un urs a atacat un fotograf care poza cu blitz. Licăririle de lumină au deranjat ursul. Am urmărit cu mare atenție, ca să atrag atenția cu toată gravitatea și responsabilitatea: abțineți-vă! Admirați-l de la distanță! Nu părăsiți mașina, că au o viteză mare de deplasare.

Spun aceste lucruri că, din păcate, este o mare imprudență să te arăți curajos în fața ursului și să nu realizezi primejdia reală”, atrage atenția arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.

ÎPS Calinic le solicită autorităților să ia măsuri, pentru siguranța atât a turiștilor, cât și a oamenilor ale căror gospodării sunt călcate tot mai des de urși.

„Am văzut un urs uriaș! De o frumusețe unică! Darul lui Dumnezeu făcut ca să se bucure oamenii, dar cu prudență să nu fie prinși și făcuți ferfeniță. Pe la noi, în comuna Corbeni, umblă din casă în casă, parcă sunt colindătorii de Crăciun! Tăbărăsc în gospodării și fac stricăciuni. Mai grav este faptul că o ursoaică cu trei pui „bate talpa prin localități”, ca la ea în bârlog.

Mă întreb și eu: oare ministerul de resort nu găsește o soluție pentru a pune ordine și în plimbările astea „ursărești”? Oare direcțiile silvice nu au un Statut al urșilor și al altor jivine ca să se asigure deplasarea turiștilor și a gospodarilor în plină siguranță? Neglijarea acestui aspect periculos prin care turiștii pot fi atacați de urși chiar nu preocupă pe nimeni? Am văzut pe drumul Transfăgărășanului aceeași urși, care au locație precisă și ies la drum când le este foame.

Ursul nu are educație! Dacă-i este foame, te atacă! Să nu așteptăm tragedii pe drumurile împânzite cu animale sălbatice! Fac rugăciuni ca dihăniile sălbatice să nu atace pe argeșeni și musceleni, dar nici pe altcineva. Ajută rugăciunea, dacă nu ieși în calea urșilor. Nu căutați moartea cu lumânarea!”, avertizează ÎPS Calinic.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *