Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș va avea un nou șef, prin împuternicire. Este vorba despre comisarul-șef de poliție Sorin-Cristian Marinescu, persoana care acum conduce Poliția Municipiului Pitești.
Sorin-Cristian Marinescu îl va înlocui la șefia IPJ Argeș pe chestorul de poliție Marian Badea, care va fi avansat în funcție, urmând să preia un post de adjunct la Inspectoratul General al Poliției Române.
Marian Badea s-a aflat la conducerea IPJ Argeș începând din aprilie 2021. (Sursă foto Sorin-Cristian Marinescu: politikia.ro)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

