Instituția Prefectului Argeș informează că părinții beneficiază de zile libere plătite pentru supravegherea copiilor în perioada în care activitățile didactice din școli, grădinițe sau creșe sunt suspendate, ca urmare a răspândirii noului coronavirus. Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă este de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut.

Precizarea este făcută în contextul în care de luni, 9 noiembrie 2020, toate școlile ar urma să intre în online.

Guvernul a decis încă din august, prin Ordonanța de Urgență 147/2020, ca zilele libere să fie acordate unuia dintre părinţi dacă îndeplinește, cumulativ, două condiții: copiii au vârsta de până la 12 ani, respectiv de până la 26 de ani dacă au dizabilități, și sunt înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie antepreşcolară, iar celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere.

Zile libere pot fi acordate și părintelui sau reprezentantului legal al copilului cu handicap grav neşcolarizat sau celui care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere o persoană adultă încadrată în grad de handicap grav sau în grad de handicap grav cu asistent personal, doar în cazul în care activitatea serviciului de zi de care beneficiază este limitată sau suspendată, prin dispoziție/decizie a autorității care are în administrare serviciul de zi, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

Actul normativ stabilește și situațiile în care nu se poate solicita această facilitate: dacă părintele se află în concediu de creștere a copilului ori este asistentul personal al unuia dintre copiii aflaţi în întreţinere, dacă părintele se află în concediu de odihnă sau fără plată, dacă are raportul de muncă suspendat în cazul întreruperii temporare a activităţii angajatorului sau dacă nu realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru acordarea zilelor libere, părintele care va supraveghea copilul trebuie să depună la angajator o cerere, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte, printre altele, că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere sau că nu are contractul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului, precum și de o copie a certificatului de naştere al fiecărui copil sau a documentului care atestă calitatea de “părinte” în sensul prevăzut de OUG și, dacă este cazul, o copie a certificatului de încadrare în grad de handicap al copilului ori adultului în vârstă de până la 26 ani.

Angajatorul este obligat să acorde zilele libere solicitate în baza Ordonanței de Urgență. Refuzul constituie contravenție și se va sancționa de către inspectorii de muncă cu amendă între 1.000 și 2.000 de lei pentru fiecare persoană pentru care refuză acordarea zilelor libere, fără a depăşi valoarea cumulată de 20.000 de lei.

Pentru decontarea sumelor pentru plata indemnizaţiei, angajatorul depune o cerere la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, însoțită de documente justificative cu privire la îndeplinirea condițiilor de decontare a indemnizației. Cererea și documentele justificative se transmit electronic sau în format electronic, în cel mult 30 zile de la data efectuării plăţii contribuţiilor şi impozitelor aferente indemnizaţiei, iar decontarea sumelor plătite cu titlu de indemnizaţie se face în termen de 15 zile calendaristice de la data înregistrării documentelor.

Actul normativ mai prevede că în cazul angajaţilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică și siguranță națională, din penitenciare și din unităţile sanitare publice zilele libere se acordă doar familiilor monoparentale.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *