Astăzi, 13 august 2025, a avut loc ultima probă scrisă a sesiunii din august a examenului național de Bacalaureat 2025, proba la alegere a profilului și specializării.
”La nivelul județului Argeș, la această probă s-au înscris 642 de elevi și au fost 97 de absenți.
În centrul de concurs de la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Dima” din Pitești a fost eliminat un elev dintr-o promoție anterioară, provenind de la Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși”, acesta fiind surprins cu un dispozitiv electronic asupra lui”, anunță Dumitru Tudosoiu (foto), inspectorul școlar general al județului Argeș.
Rezultatele inițiale înainte de contestații vor fi afișate pe 18 august. Contestațiile pot fi depuse pe 19 și 20 august. Rezultatele finale urmează să fie afișate pe 26 august.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.



