Update, ora 14:20

Conducerea Spitalului, prin vocea purtătorului de cuvânt Cristina Cazacu, transmite: „În cursul acestei zile, în jurul orei 12:00, un incident a avut loc în cadrul Spitalului Județean de Urgenţă Pitești. Personalul Unității de Primiri Urgențe a fost sesizat pentru a interveni în cazul unui pacient căzut de la etajul șase al instituției.

Pacientul, cunoscut cu patologie cardiacă gravă, internat de o săptămână în Secția de Cardiologie, prezenta o evoluție cu ameliorarea simptomatologiei, urmând să fie externat zilele următoare. Pe parcursul internării nu a pus probleme deosebite, nu a prezentat agitație, nu era cunoscut cu afecțiuni psihiatrice. Acesta fusese internat, în repetate rânduri, în Secția Cardiologie, pentru acutizări ale bolii de fond.

Anchetatorii vor stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul.

Conducerea SJUP regretă tragicul incident și transmite condoleanțe familiei îndoliate”.

Știrea inițială, ora 13:15

Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 6 al clădirii Spitalului Județean de Urgență din Pitești. Incidentul a avut loc cu puțin timp în urmă. Poliția face anchetă, pentru a stabili dacă a fost accident sau sinucidere.

Biroul de presă al Poliției Argeș informează: „În după-amiaza zilei de 21 august anul curent, polițiștii piteșteni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 de către un reprezentant al unei unități medicale cu privire la faptul că o persoană care se afla internată la unitatea medicală ar fi căzut de la etajul 6 al clădirii.

Din păcate, persoana în cauză, identificată ca fiind un bărbat de 58 de ani din Costești (n.r. – județul Argeș), a decedat.

Polițiștii desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cauză urmând să fie întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, conform articolului 192 din Codul Penal”. Bărbatul era internat la Cardiologie.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *