Update, ora 12:35
Poliția Argeș informează: „În ziua de 10 iunie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că un minor ar fi căzut de la înălțime, în zona unui bloc de locuințe din Pitești. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 1 Poliție Pitești.
Minorul în cauză, de 12 ani, a fost preluat de echipajele medicale în stare de conștiență, însă cu leziuni, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri.
Din primele verificări s-a stabilit că minorul ar fi căzut de la un apartament aflat la etajul al doilea, unde se afla cu acordul persoanelor care locuiesc la respectiva adresă.
Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun”.
Știrea inițială, ora 10:00
Cu puțin timp în urmă, un copil în vârstă de 12 ani a căzut de la etajul doi al unui bloc de locuințe de pe strada Trandafirilor din cartierul Negru Vodă din Pitești.
Un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă intervine la fața locului, acordându-i băiețelului primul-ajutor.
Copilul este conștient, dar a suferit un traumatism cranio-cerebral și un traumatism toracic. Paramedicii SMURD îl vor transporta de urgență la Spitalul de Pediatrie.
La locul incidentului a ajuns și un echipaj de poliție de la Secția 1, care face primele cercetări. Urmează ca polițiștii să stabilească exact circumstanțele în care copilul a căzut de la etaj.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.