Update, ora 19:00

Incendiul a fost stins. „Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost producerea unui scurtcircuit electric”, anunță ISU Argeș.

Update, ora 16:05

Forțe și mijloace la fața locului:

-peste 30 de pompieri;

-patru autospeciale pentru stingerea incendiilor;

-o ambulanță SMURD;

-o autospecială de cercetare chimică, biologică, radiologică și nucleară;

-o autospecială și un echipaj de la Serviciul Privat pentru Situații de Urgență.

Update, ora 16:00

Focul ar fi izbucnit la schimbul de tură și nu s-ar fi aflat oameni în interior în momentul producerii incendiului, susține prefectul.

Incendiul nu afectează circulația pe autostradă. În schimb, traficul rutier este oprit pe drumul de acces către fabrică.

Update, ora 15:35

Vestea bună de ultimă oră este că nu există persoane rănite.

Conform evaluării din acest moment, suprafața pe care se manifestă incendiul este de aproximativ 100 de mp. Intensitatea incendiului, care a izbucnit în interiorul unei hale, este în scădere: nu se mai manifestă cu flacără vizibilă, iar densitatea fumului s-a redus substanțial.

Pompierii cercetează zona afectată pentru identificarea unor eventuale focare ascunse.

„În continuare, se evacuează fumul din hală pentru a li se crea vizibilitate echipajelor de intervenție și se acționează pentru răcirea acumulatorilor”, precizează ISU Argeș.

Acțiunea de stingere a incendiului este coordonată de inspectorul-șef al ISU Argeș, colonelul Alin Berevoescu.

La fața locului a ajuns și prefectul județului, Dragoș Predescu.

Update, ora 14:50

ISU Argeș: „Este vorba despre un incendiu care se manifestă cu degajări mari de fum la o încăpere în care s-ar afla acumulatori.

Se acționează pentru stingerea incendiului, evacuarea fumului și căutarea și salvarea unor posibile persoane rămase în hală.

La locul intervenției acționează și Serviciul Privat pentru Situații de Urgență”. 

Știrea inițială, ora 14:40

Un incendiu a izbucnit cu puțin timp în urmă la fabrica Martur Automotive de pe autostrada A1 București-Pitești (din Catanele, comuna Căteasca). Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum.

„Sesizare de incendiu produs la un operator economic din apropierea kilometrului 102 de pe A1. Din primele informații, incendiul se manifestă într-o încăpere. Se deplasează pompierii pentru stingerea incendiului”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. Vom reveni cu amănunte. Sursă foto: Facebook | Info Trafic Pitești.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *