Update, ora 12:00

ISU Argeș: „În urma verificărilor efectuate de pompieri s-a constatat că a fost vorba de un incendiu, care a distrus diverse obiecte și câteva produse de papetărie depozitate în balconul locuinței.

Din cauza temperaturii ridicate s-au spart geamurile de la balcon, fapt care ar fi creat impresia unei explozii.

În interiorul locuinței se aflau 3 persoane, iar acestea s-au evacuat până să ajungă fumul în încăperi.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător”.

Update, ora 10:10

Din fericire, nu sunt victime. „Nu au fost identificate victime. În momentul sosirii pompierilor, incendiul se manifesta la nivelul balconului, iar apartamentul era inundat cu fum. Fumul nu a pătruns și pe casa scării”, ne informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.

Știrea inițială, ora 09:40

Un incendiu s-a produs cu puțin timp în urmă în balconul unui apartament de la etajul patru al unui bloc din cartierul Grui al municipiului Câmpulung Muscel.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului, intervin pompierii de la Detașamentul Câmpulung.

La fața locului a fost trimis și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, pentru asistență medicală în caz de nevoie. Vom reveni cu amănunte.

Vă amintim că la sfârșitul lunii trecute o explozie a avut loc în balconul unui apartament din cartierul piteștean Trivale. O femeie de 29 de ani a suferit arsuri de gradul I pe față (aici subiectul pe larg). (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *