Update, ora 21:20

ISU Argeș: „În urma incendiului au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 20 de mp și acoperișul unei anexe pe o suprafață de circa 15 mp.

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă și amenința să se propage atât la casa la care a izbucnit, cât și la o a doua locuință din aceeași gospodărie, aflată în imediata apropiere.

Nu au fost victime.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului: jarul din sobă căzut pe materiale combustibile”. 

Știrea inițială, ora 20:40

Pompierii intervin la această oră pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Valea Mare Pravăț, satul Nămăești.

Incendiul se manifestă la acoperișul unei case, pe o suprafață de aproximativ 20 de mp, și la o anexă aflată în imediata apropiere a locuinței, pe o suprafață de circa 15 mp.

„Până în acest moment nu au fost identificate victime. Intervenția este în dinamică”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.

Mai precizăm că la fața locului acționează pompierii de la Detașamentul Câmpulung, cu două autospeciale de stingere. Pentru orice eventualitate, a fost trimisă și o ambulanță SMURD de prim-ajutor calificat.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *