Primăria Mioveni informează că la noapte în orașul constructorilor de automobile vor intra în vigoare restricții ca urmare a unei măsuri luate astăzi în acest sens de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, pe fondul creșterii numărului de cazuri de COVID-19.

Astfel, în orașul Mioveni, dar și în municipiul Câmpulung și comunele Mozăceni, Corbeni, Pietroșani, Vedea, Boțești, Vulturești și Budeasa incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de infectare este mai mare de 1,5 şi mai mică de 3/1.000 de locuitori. CJSU a hotărât în cazul acestor localități următoarele:

-se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici de tipul restaurantelor şi al cafenelelor, în interiorul clădirilor, doar în intervalul orar 6:00-23:00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

-se permite activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, al pensiunilor sau al altor unităţi de cazare doar în intervalul orar 6:00-23:00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

-se permite activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc doar în intervalul orar 6:00-23:00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Măsurile intră în vigoare pe 06.11.2020, ora 00:00, pentru o perioadă de 14 zile.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.