Liderul grupului USR din Consiliul Local Pitești, Mihai Mihăilescu (foto), și USR Argeș au făcut plângeri prealabile împotriva a trei hotărâri ale Consiliului Local Pitești, Consiliu în care majoritatea o deține alianța toxică PSD-AUR. Petenții consideră hotărârile respective ca fiind nelegale și cer municipalității revocarea lor.
Plângerile prealabile, formulate în contencios administrativ, vor fi discutate în ședința extraordinară de joi, 11 iunie 2026, a Consiliului Local (CL) Pitești. În cazul în care CL le va respinge ca nefondate, petenții ar putea cere în instanțele de judecată revocarea hotărârilor respective, după consultarea juriștilor din USR.
Ce hotărâri de Consiliu Local sunt vizate
-HCL nr. 129/14.04.2026, pentru aprobarea Analizei privind gestionarea unor servicii de utilitate publică și a unor servicii publice de interes local organizate pe teritoriul Municipiului Pitești;
-HCL nr. 130/14.04.2026, privind aprobarea unor măsuri prealabile înființării unei societăți comerciale cu răspundere limitată, cu asociat unic Municipiul Pitești, prin reorganizarea activității Administrației Domeniului Public Pitești;
-HCL nr. 131/14.04.2026, privind adoptarea măsurilor de reorganizare la nivelul Municipiului Pitești pentru aplicarea numărului maxim de posturi stabilit în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 7/2026.
De ce se cere revocarea
I.Cu privire la HCL nr. 129/14.04.2026
”Apreciem că HCL nr. 129/14.04.2026 este nelegală întrucât anticipează efecte juridice specifice unei delegări ori atribuiri directe a gestiunii unor servicii publice către o societate care la data adoptării hotărârii nu era încă înființată și, prin urmare, nu putea fi evaluată efectiv sub aspectul condițiilor legale necesare unei asemenea încredințări.
Or, potrivit art. 11 alin. (2) lit. c) și alin. (2^1) din O.G. nr. 71/2002, atribuirea directă a gestiunii către un operator de drept privat înființat de autoritatea deliberativă este permisă numai dacă sunt îndeplinite cumulativ, atât la data atribuirii, cât și pe toată durata contractului, condițiile privind controlul similar, desfășurarea a peste 80% din activitate în favoarea autorității care îl controlează și deținerea integral publică a capitalului social. În condițiile în care operatorul nu exista încă, aceste condiții nu puteau fi verificate în mod real și actual.
De asemenea, hotărârea nu individualizează suficient elementele esențiale ale raportului de gestiune ori delegare, deși, potrivit art. 10 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 71/2002, indiferent de forma de gestiune adoptată, activitățile trebuie organizate și desfășurate pe baza unui caiet de sarcini și a unui regulament de serviciu, prin care se stabilesc nivelurile de calitate, indicatorii de performanță, condițiile tehnice, raporturile operator-utilizatori și modul de tarifare.
Totodată, conform art. 47 și art. 47^1 din același act normativ, delegarea gestiunii presupune aprobarea studiului de oportunitate și a documentației de delegare, precum și respectarea procedurilor legale aplicabile.
Or, HCL nr. 129/2026 nu configurează complet acest cadru și nu individualizează suficient durata, bunurile, indicatorii, obligațiile operatorului și mecanismul juridic efectiv al transferului”.
II.Cu privire la HCL nr. 130/14.04.2026
”Apreciem că HCL nr. 130/14.04.2026 este nelegală întrucât nu aprobă în mod efectiv și complet înființarea societății comerciale avute în vedere, ci doar consacră o intenție de constituire, lăsând pentru acte ulterioare elemente esențiale care, potrivit legii, trebuie să rezulte chiar din actul constitutiv și din hotărârea autorității deliberative care aprobă participarea UAT la constituirea societății. Astfel, hotărârea nu stabilește complet denumirea, obiectul de activitate, capitalul social, aporturile, structura participării și celelalte elemente constitutive esențiale, acestea fiind amânate pentru o hotărâre ulterioară și pentru actul constitutiv, deși, în materia societăților cu răspundere limitată, asemenea elemente sunt definitorii pentru însăși existența și valabilitatea constituirii.
Sub acest aspect, hotărârea apare ca insuficient determinată și insuficient fundamentată, întrucât nu permite identificarea completă a structurii juridice a operatorului pe care municipiul intenționează să îl înființeze și nici evaluarea reală a impactului juridic, patrimonial și administrativ al măsurii. În mod corelativ, deși autoritatea locală are competența exclusivă de a înființa, organiza, coordona și reglementa serviciile de administrare a domeniului public și privat, precum și de a administra bunurile și infrastructura aferentă, această competență trebuie exercitată cu respectarea exigențelor de legalitate, claritate și fundamentare impuse de O.G. nr. 71/2002.
Potrivit art. 9 alin. (1) și (2), înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor trebuie să se întemeieze pe studii de fundamentare care analizează necesitatea și oportunitatea măsurii, indicatorii tehnico-economici, sursele de finanțare și recomandă soluția optimă de organizare și gestionare, iar aprobarea trebuie să intervină după dezbaterea publică a acestor studii și consultarea cetățenilor.
Totodată, conform art. 10 alin. (1)-(4), alegerea formei de gestiune trebuie făcută în mod fundamentat, iar activitățile se organizează și se desfășoară pe baza unui caiet de sarcini și a unui regulament de serviciu. Or, HCL nr. 130/2026 nu relevă o asemenea fundamentare completă și nici nu configurează cadrul juridic efectiv al noii forme de gestiune.
De asemenea, împuternicirea directorului ADP pentru efectuarea demersurilor necesare înființării societății este insuficient clarificată sub aspectul temeiului și al calității juridice în care acesta acționează, în condițiile în care noua societate se constituie tocmai prin reorganizarea activității ADP. Hotărârea nu precizează în mod clar dacă persoana desemnată acționează în numele Municipiului Pitești, al ADP ori în temeiul unei simple împuterniciri administrative, ceea ce afectează claritatea și previzibilitatea actului.
În plus, art. 5 din hotărâre prevede încetarea activității ADP Pitești, serviciu public cu personalitate juridică, odată cu preluarea activităților de către noua societate și de către SPEPAP, dar nu mai târziu de 01.07.2026, fără a reglementa mecanismul juridic concret al reorganizării: patrimoniu, personal, contracte, litigii, arhivă, buget, gestiuni, inventar și procedura de predare-preluare. Or, potrivit art. 6 alin. (1)-(3) din O.G. nr. 71/2002, înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor trebuie să aibă în vedere securitatea și continuitatea serviciului, adaptabilitatea la cerințele comunității, protejarea domeniului public și privat, eficiența economică și protecția interesului public local. În lipsa unei reglementări concrete a acestor elemente, hotărârea nu oferă garanțiile minime necesare unei reorganizări efective și legale a serviciului public”.
III.Cu privire la HCL nr. 131/14.04.2026
”HCL nr. 131 dispune o reorganizare amplă a mai multor instituții și servicii publice locale pentru încadrarea în plafonul de 636 posturi comunicat de prefect, cu redistribuiri, diminuări și majorări de posturi între structuri diferite, inclusiv ADP, SPEPAP și FC Argeș.
În primul rând, hotărârea este nelegală prin insuficienta individualizare și fundamentare a măsurilor de reorganizare. Din chiar textul hotărârii rezultă doar, sintetic, plafonul comunicat de prefect, trimiterea la OUG nr. 7/2026 și OUG nr. 63/2010, precum și referirea la o analiză pentru ADP, fără explicații concrete privind criteriile de selecție a posturilor, justificarea transferurilor și corelarea fiecărei măsuri cu atribuțiile efective ale structurilor vizate.
În al doilea rând, hotărârea pare să dispună reorganizarea anterior aprobării organigramelor, statelor de funcții și regulamentelor de organizare și funcționare, pe care chiar ea le amână pentru un termen de 30 de zile. Astfel, actul produce deja efecte reorganizatorice, deși instrumentele juridice concrete prin care reorganizarea se materializează urmează să fie aprobate ulterior. Aceasta constituie o problemă de prematuritate, lipsă de determinare suficientă și contradicție internă a actului”.
Amintim că la data aprobării acestei Hotărâri în Consiliul Local, USR a acuzat administrația PSD-istă a Piteștiului că a ”fentat” reforma ”Bolojan” inițiată pentru eficientizarea primăriilor și a consiliilor județene – AICI AMĂNUNTE.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.


