În seara zilei de 16 august a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au fost sesizați cu privire la o faptul că o minoră, de 15 ani, din Budeasa, ar fi suferit leziuni ca urmare a utilizării asupra acesteia a unei arme de tip neletal, de către un tânăr.

Din primele verificări a rezultat că cele sesizate se confirmă, minora fiind transportată la spital, unde, în urma evaluării medicale, s-a stabilit că a suferit două leziuni superficiale, la nivelul șoldului.

În urma cercetărilor cu privire la împrejurările în care a avut loc evenimentul a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe , sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, evenimentul a avut loc în seara zilei de 16 august, în jurul orei 18:30, când minora, însoțită de o altă persoană, s-ar fi întâlnit, pe bld. Libertății din municipiul Pitești, cu un tânăr de 23 de ani, din comuna Poiana Lacului. În contextul în care cel în cauză le-ar fi prezentat arma, trăgând asupra unui recipient, tânărul ar fi tras, de două ori, în direcția minorei de 15 ani, provocându-i leziuni. Ulterior, cu ocazia cercetărilor, tânărul în cauză nu a predat arma, susținând că ar fi aruncat-o.

Pentru administrarea probatoriului, în baza autorizării instanței de judecată, obținută în urma demersului efectuat de procurori, în dimineața zilei de astăzi, 19 august, polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov au efectuat o percheziție la locuința tânărului din comuna Poiana Lacului.

Astfel, polițiștii au descoperit și ridicat arma în cauză , respectiv un pistol neletal, cu aer comprimat și bile din plastic, împreună cu alte bunuri aferente armei în cauză. Totodată, după efectuarea percheziției, tânărul a fost condus la sediul poliției, pentru cercetări.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 23 de ani , urmând ca în cursul zilei de mâine, 20 august, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de dispunere a unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *