Update, ora 18:43

IPJ Argeș vine cu detalii: ”Pe 6 martie 2026, în jurul orei 13:20, polițiștii Biroului Rutier Pitești au intervenit la un accident produs pe strada Smurei din municipiul Pitești.

Din verificările preliminare efectuate la fața locului s-a stabilit că o tânără de 18 ani din Pitești care conducea un autoturism către Centru, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 58 de ani din municipiul Suceava.

În urma impactului, autoturismul condus de femeia de 58 de ani a fost proiectat într-o autoutilitară, condusă de o femeie de 50 de ani din comuna Moșoaia, iar autoturismul condus de tânăra de 18 ani s-a răsturnat.

O femeie de 58 de ani, pasageră în al doilea autoturism, a suferit vătămări corporale ușoare, fiind transportată la spital pentru investigații medicale.

Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”.

Știrea inițială, ora 13:49

Trei autovehicule au fost implicate cu puțin timp în urmă într-un accident de circulație pe strada Smeurei din Pitești. Una dintre mașini s-a răsturnat.

La fața locului intervin pompierii și două echipaje SMURD de prim-ajutor calificat.

Echipajele medicale asistă două persoane, una dintre victime urmând să fie transportată la spital.

Pompierii asigură măsuri specifice, după ce au identificat scurgeri de lichide combustibile. Vom reveni cu amănunte.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *