Polițiștii din Mioveni au efectuat vineri, 2 februarie, o prindere în flagrant a unui bărbat care a sustras piese auto.
Ulterior au fost făcute, în baza autorizării instanței, două percheziții domiciliare, în urma cărora au fost descoperite cantități însemnate de piese auto, precum și țigări nefiscalizate.
Potrivit anchetatorilor, începând din decembrie 2023 și până la prinderea lui în flagrant, individul, care are 32 de ani și este din Micești, conducător auto, cu sprijinul unui alt bărbat, de 34 de ani, din Budeasa, angajat al unei societăți din domeniul auto, a sustras piese auto prin încărcarea nejustificată în ansamblul de transport de containere suplimentare față de cele evidențiate în documentele de transport.
Cu ocazia depistării în flagrant delict, în TIR au fost găsite 1.894 de piese auto (injectoare, carcase filtru de aer, bobine de inducție, garnituri etanșare și altele), având o valoare de furnizor de peste 120.000 de lei.
În urma perchezițiilor efectuate, la locuințele celor doi au fost găsite și ridicate aproape 15.000 de piese (391 de discuri de ambreiaj, 1.980 de lanțuri de distribuție, 349 de role fulie, 3.554 de întinzătoare lanț distribuție și altele), cu o valoare de furnizor de peste 250.000 de lei. De asemenea, au fost găsite și ridicate aproximativ 570.000 de țigări nefiscalizate de diverse mărci și suma de 52.900 de lei.
Cantitatea de țigări nefiscalizate le-a fost predată polițiștilor Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, urmând ca aceștia să desfășoare cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Azi-noapte, după administrarea probatoriului, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Urmează ca în cursul zilei de astăzi ambii să fie prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția de Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.